Arhiva lunii aprilie 2013

Femei care mă inspiră :: Amanda Soule

amanda soule

Amanda Soule este o sursă nesecată de inspirație pentru mine și un punct de sprijin. Când i-am descoperit site-ul, acum vreun an și jumătate, am petrecut ore întregi parcurgându-i nenumăratele articole în care își documentează viața de zi cu zi. Nu mă mai săturam de poveștile ei.

Amanda este soția lui Steve și mama a cinci copii având între 2 și 11 ani. Împreună gospodăresc o mică fermă din apropierea orașului Portland din statul Maine. Steve își susține familia lucrând ca inginer, iar Amanda se îngrijește în primul rând de creșterea copiilor. Până aici, o poveste clasică.

Amanda nu este însă o mamă tipică. Deși are atâția copii, ea își face mereu timp să își cultive creativitatea și să continue tot felul de proiecte personale. Croiește și tricotează haine pentru întreaga familie, scrie cărți, este editor principal la o revistă, participă la workshopuri și târguri, se îngrijește de animalele de pe lângă casă și de grădină, întreține prietenii, scrie de câteva ori pe săptămână pe blogul său. Și nu, nu este bogată. Nu este înconjurată de doici sau femei de serviciu. Este însă susținută într-un mod minunat de soțul său.

Continuarea

Cum se face laptele prins

 lapte prins

Cum laptele proaspăt este un aliment atât de perisabil, peste tot în lume au fost dezvoltate metode de transfomare a sa în alimente mai stabile. Brânza, iaurtul, laptele acru, kefirul sunt tot atâtea preschimbări prin fermentare ale laptelui. (Ar mai fi multe altele bineînțeles, mai necunoscute nouă precum: skyrgarisstaraviilichaldadiahblaandamasi sau kamabele kambou.)

Dacă tot am scris deunăzi despre iaurt, mi-am zis că n-ar strica să scriu și despre laptele prins, așa că m-am pus pe citit și experimentat și nu-mi pare deloc rău, căci iată-mă după mai puțin de-o săptămână cu o nouă dependență. Cât de bună e băutura asta! Continuarea

Să ne amintim de mei :: zeamă de mei și-o salată pe deasupra

mei

Mai toată viața mea am știut că meiul este o mâncare pentru păsări. De puțini ani am aflat că înainte să fie răspândit mălaiul în Europa, mămăliga se făcea din mei. Și de și mai puțin timp am descoperit cu adevărat meiul, incluzându-l în dieta mea de zi cu zi. Culmea e că am cochetat mult mai mult cu quinoa, o cereală mult mai de departe, fără să ajung la meiul strămoșesc. În sfârșit.

Înainte să încep să vă spun tot felul de povești vreau să vă mărturisesc că îmi place foarte foarte mult meiul. Este dulceag, nuctat și foarte consistent. Încă nu am experimentat cu multe feluri de mâncare făcute cu mei, însă am impresia că ar merge în orice, de la salate și supe, până la pilafuri, terciuri și deserturi. O alternativă grozavă la grâu și orez. Și o cereală foarte bună pentru bebeluși. Continuarea

Tartă de vișine cu făină integrală și maia

tarta visine

Până acum vreo patru ani, aluatul fraged era un mister pentru mine. De fapt am început să mănânc tarte cumpărate la ceva vreme după venirea mea la Berlin în 2007. Când m-am mutat eu din București, tartele pur și simplu nu erau la modă. Nu știam pe nimeni care să coacă tarte acasă și nici nu-mi amintesc să fi văzut tarte prin cofetării. De atunci și până acum lucrurile s-au mai schimbat. Blogurile abundă de rețete și din câte mi-am dat eu seama există destulă ofertă de tarte care mai de care, spre exemplu cele pregătite de Tartelier sau ocazional de Băcănia Veche.

La început mi se părea foarte greu de făcut aluatul ăsta. Mi se părea complicat să încorporez untul cum trebuie sau să întind o foaie  fără să o sfărâm. Îmi amintesc că la primele tarte așezam în tavă mai degrabă bucăți de aluat mai mari pe care le uneam presându-le cu degetele, decât o singură foaie. Nu ieșeau prea rele nici tartele alea. După un anumit număr de încercări și după ce m-am prins de niște lucruri, prepararea aluatului fraged mi-a devenit simplă și rapidă și mă mir cum de m-am chinuit atâta cu coca asta la un moment dat. Continuarea

Rugbrød – pâinea primordială

rugbrod paine maia

Rugbrød este una dintre cele mai interesante pâini pe care le-am făcut si una dintre cele mai pe gustul meu. Este un fel de hrană concentrată, amintind de începutul timpurilor când poate că oamenii nu învățaseră înca sa sfarme bobul în făină. Deși formula este complexă, deși tipul ăsta de pâine crescută cu maia nu există decât de câteva sute de ani, rugbrød îmi pare cea mai veche pâine din lume, învăluită în izul unor peisaje aproape biblice – bordeie de pământ, ulițe prăfuite, farfurii și oale din lut, săculeți cu grăunțe si fructe uscate la soare, oameni de demult și obiceiuri uitate.

Pâinea asta este extrem de hrănitoare și extrem de blândă în același timp. Se taie după cel puțin o zi în felii subțiri și se păstrează bine un timp îndelungat. Deși întreg procesul pregătirii ei necesita câteva zile, nu este în fapt greu de realizat. Continuarea

Cum se face iaurtul de casă

iaurt de casa

Cum se face iaurtul, adică laptele covăsit (cum i se spunea până nu demult în multe părți din România)? Nu se face greu deloc. Să vă spun povestea.

Acum vreo două luni m-am hotărât să-mi cumpăr un aparat de făcut iaurt second hand. Se poate face iaurt și fără așa ceva, însă m-am gândit că astfel îmi va fi mai ușor să îmi fac un nou obicei. Îmi place ideea de a cumpăra produse cât mai neprocesate pe care apoi să le pot transforma eu în ce-mi trebuie. Așa pot cumpăra lapte ecologic de cea mai bună calitate și tot ajung să dau mai puțini bani decât dacă aș cumpăra aceeași cantitate de iaurt obișnuit. În plus nu mai trebuie să arunc atâta plastic la gunoi, o chestie nemaipomenită.

Dacă vă hotărâți să vă cumpărați iaurtieră, aveți în vedere că există două tipuri: cu borcănele sau cu un singur recipient de 1 – 1,5 l (cum ar fi aceasta). Gândiți-vă care dintre ele vi s-ar potrivi. Eu de pildă mi-am dat seama că aș fi preferat varianta cu recipientul mare, asta pentru că îmi place mult iaurtul cu fructe și mi-ar fi mai ușor să amestec mixul de fructe sau marmelada în tot iaurtul, decât în fiecare borcănel în parte.

Pentru a face iaurt cu iaurtiera veți avea nevoie de aparatul în sine, de un litru de lapte (cât mai gras) și o lingura-două de iaurt, de preferință dintr-un iaurt de casă, daca nu dintr-un iaurt cât mai gustos. Pentru a controla până la capăt acest proces ar fi nevoie și de un termometru de mâncare, eu nu am încă așa ceva și m-am descurcat foarte bine și fără. Continuarea

Povestea maielei pentru pâine :: ce conține și care sunt beneficiile pâinilor dospite cu maia

wheat sourdough

Povestea maielei pe scurt

Cele mai timpurii dovezi ale folosirii maielei pentru creșterea pâinilor provin din Egipt și datează, după unele surse, de acum în jur 6000 de ani. Oamenii din vechime au descoperit încă de pe atunci cum să controleze fermentarea cerealelor pentru a produce mai întâi băuturi fermentate și probabil la o vreme după, pâine dospită.

Folosirea maielei pentru dospirea pâinii este legată de principiul perpetuării: o mică cantitate de maia trebuie păstrată și împrospătată  pentru folosirea la următoarea serie de pâini. În multe locuri, inclusiv în România la țară, funcționa sistemul folosirii ”aluatului vechi” pentru dospirea pâinii: o bucată de aluat era păstrată și lăsată să fermenteze urmând să funcționeze drept (ceea ce înțelegem astăzi prin) drojdie pentru viitoarele pâini.

Până acum în jur de două sute de ani, toate pâinile dospite erau făcute cu maia. Prin 1780, distilerii olandeze au început să pună la dispoziția brutarilor drojdie adunată de la suprafață alcoolului în proces de fermentare. În 1867, o distilerie din Viena a rafinat acest proces: spuma plină de drojdii era colectată, filtrată și spălată, iar mai apoi compresată în turte. Acest procedeu de obținere a drojdiei comerciale a rămas cel mai întrebuințat până în zilele de azi. Continuarea

Terci de ovăz

terci ovaz

Înainte să învețe să facă pâine, oamenii mâncau cerealele sub formă de terci sau fiertură. Terciul se poate face din orice cereală, din boabele întregi, sfărâmate mai fin (ca pentru mălai) sau mai grosier (spărtură de cereale) sau din fulgi (boabele întregi trecute printr-o presă).

Terciul de ovăz (”oatmeal porridge”) este micul meu dejun preferat. De când am descoperit modul acesta de a prepara fulgii de cereale, nu am mai fost niciodată tentată să îi mănânc după cum fusesem obișnuită, înmuiați în lapte de vacă sau în vreun lapte vegetal. Am descoperit cum corpul meu primește fulgii de ovăz (sau de alte cereale) cu totul altfel de când nu îi mai combin cu lapte și de când îi fierb, terciul devenind pentru mine una dintre cele mai ușoare mâncări. Nu în ultimul rând însă această hrană simplă poate fi și incredibil de delicioasă. Continuarea