Arhiva lunii mai 2013

Plăcintă de brânză cu foi filo de casă

placinta cu branza cu foi phyllo

Trebuie neapărat să vă spun povestea acestei plăcinte pe care am tot făcut-o în ultimele săptămâni, cred ca de vreo zece ori. Așa a fost, mi-a tot fost cerută, toată lumea a iubit-o. Dincolo de orice mă bucur că m-am obișnuit să întind foi subțiri, că mi-am învins așadar o frică mai veche de-a mea. Îmi tot spuneam că foi subțiri eu n-am să fac, că sunt prea obositoare. Ei bine, e mai puțin obositor decât îmi imaginam să faci astfel de plăcinte (căci coca este foarte elastică), dar nici prea ușor nu e. Întinderea foilor și asamblarea iau destul de mult timp. Tot exersând însă, lucrurile vor veni de la sine și nu vor mai exista emoții cum că se va rupe foaia sau că nu veți reuși s-o întindeți destul de subțire.

Tot efortul mai sus menționat merită însă din plin, pentru că vă veți alege la sfârșit cu una dintre cele mai bune plăcinte gustate vreodată. Și multă lume mi-a confirmat lucrul ăsta. Nu are nici o legătură cu plăcintele făcute cu foi de cumpărat. Așa că nu am să scriu în rețetă că puteți folosi opțional și astfel de foi. Până la urmă, umplutura poate varia, în funcție de felurile de brânză folosite poate fi mai mult sau mai puțin sărată, poate conține ouă sau ouăle pot lipsi, de asemenea puteți adauga verdețuri (mărar de pildă). Ceea ce conferă caracterul specific acestei plăcinte sunt tocmai aceste foi fine, gustoase, coapte cu ajutorul uleiului de măsline. Să menționez aici și că nu este vorba despre o plăcintă grasă. După cum se vede și din fotografii, foile nu sunt uleioase. Uleiul de măsline stropit pe fiecare foaie contribuie la coacerea lor și dă un plus de gust, fără a copleși însă rezultatul final. Continuarea