Arhiva categoriei: :: dulciuri

Plăcinte rulate dulci din foi filo de casă (umplute cu mere, dovleac sau brânză dulce)

strudel dovleac

Foile filo de casă au fost o mare descoperire pentru mine. Parcă până la ele nici nu știam să fac o plăcintă adevărată. Pentru că sunt atât de versatile, ele mi-au dechis și ochii către nenumăratele posibilități de a umple o plăcintă. Legându-mă în general de tradițiile diferitor popoare, dar profitând de multe ori și de ingredientele, brânzeturile sau condimentele care îmi erau la îndemână, am început să simt tot mai tare cum aluatul acest primitiv, nedospit, poate provoca la creativitate, la expresie, căci putințele sale sunt nelimitate. De la plăcintele sărate cu brânză (dobrogene, hortopite, spanakopite, cu ciuperci, cu dovleac, cu vinete, cu varză acră), la cele dulci (cu fructe, cu brânză, cu dovleac, bougatsa, baclava), la triunghiurile formate din fâșii lungi de aluat și umplute în cele mai diverse feluri, la florile și panglicile prăjite în baie de ulei și presărate cu zahăr și scorțișoară, foile filo permit orice.

În majoritatea rețetelor, foile trebuie unse din abundență cu ulei sau cu unt topit, cu toate acestea cantitatea de grăsime folosită rămâne întotdeauna mai mică decât cea conținută de aluatul tip foietaj cu care se pot asemăna. O dată gătite, foile acestea nu îmi dau niciodată senzația de prea gras sau prea greu, motiv pentru care le prefer de cele mai multe ori. Continuarea

Crema catalana :: Cremă catalană aromată cu lămâie și scorțișoară și acoperită cu zahăr ars

crema catalana

Crema catalana este cel mai popular desert din Catalonia și motiv de mândrie națională prin acele părți ale Spaniei. Aduce a crema noastră de zahăr ars, asemănându-se însă mai mult cu franțuzeasca crème brûlée sau cu englezeasca Cambridge burnt cream, în cazul cărora crema pe bază de ouă și lapte sau smântână este acoperită cu un strat de de zahăr caramelizat.

Deși crema poartă denumirea de ”catalana”, nu numai catalanii, dar și francezii și englezii pretind că acest dulce își are orginea în țările lor. Deși nu este prea clar cui i-a venit prima oară ideea acestei creme, cert este că ea apare menționată în cărți de bucate catalane foarte vechi, începând din secolul XIV, ceea ce face destul de probabilă originea sa catalană.

Dincolo de aspectul asemănător, există anumite diferențe între crème brûlée și crema catalana. Crème brûlée se face de obicei din smântână lichidă (din cea pentru gătit sau pentru frișcă), pe când pentru crema catalana se folosește doar lapte sau un amestec de smântână și lapte. De asemenea crema catalana se aromează întotdeauna cu scorțișoară și coajă de lămâie sau de portocală, mirodenii care îi dau mireasma sa tipică. Continuarea

Peach and Blueberry Pie :: Plăcintă americană cu piersici și afine

peach pie

Plăcintele dulci de tip american, coapte în vase adânci, sunt printre dulciurile pe care le apreciez cel mai tare. Îmi place foarte mult cum se combină fructele moi dulci-acrișoare, însiropate bine, cu bucățile mari de blat untos și sfărâmicios, și din ce-am observat de-a lungul timpului, nu sunt deloc singura care se înnebunește după așa ceva.

Plăcintele înalte din aluat fraged sunt un simbol al culturii americane, cu toate acestea proveniența lor este mai veche decât acest popor. Se crede că grecii antici ar fi inventat aluatul pentru plăcinte (care trebuie să conțină musai și o cantitate considerabilă de grăsime), căci în vremea aceea se făcea deja diferența între meseriile de brutar și patiser.

De la greci au prins probabil și romanii cum să pregătească un aluat simplu din făină, ulei și apă cu care-și acopereau cărnurile care urmau să fie coapte (pentru ca acestea să fie gătite în propriile sucuri fără să se usuce). Adesea acest aluat era gros de mai mulți centimetri pentru a putea rezista mai multor ore de copt, și nu se mânca întrucât era prea tare. Cartea de bucate a lui Apicius (apărută cândva între secolele I și IV) conține mai multe rețete în care se folosește o astfel de carcasă rectangulară din cocă. Aceasta servea drept vas de copt, având și un rol important în păstrarea în stare bună a umpluturii pentru un timp mai îndelungat. În Evul Mediu, foile acestea numite în engleză ”coffins” (care însemna inițial ”coș, cutie”) erau împărțite servitorilor sau săracilor, fiind probabil apreciate de aceștia căci păstrau ceva din gustul umpluturii. Continuarea

Aprikosenwähe :: Tartă elvețiană cu caise și smântână

Aprikosenwähe ,Wähe

Elvețienii își numesc tartele cel mai adesea ”Wähe” (pronunțat ”vee”) sau în germana comună ”Wäje” (pronunțat ”veie”). În anumite regiuni li se mai spune și ”Tünne” (de la „dünn” – subțire), ”Chueche” (pronunțat ”hiuhe”; înrudit cu germanul ”Kuchen” – prăjitură), ”Flade” (de la ”Fladen” – lipie), ”Turte” sau chiar ”Pitte” (din retoromanul ”pitta” – pâine subțire). Dar dacă pitele grecilor trebuie musai să conțină minim două foi și să închidă umplutura între ele, ”Wähe”-le elvețiene sunt făcute dintr-o singură foaie peste care se presară ingredientele principale (fructe sau legume) și care aproape întotdeauna sunt acoperite de un amestec de smântână, ouă și zahăr sau sare.

Se pare că aceste Wähe se făceau inițial din bucăți de aluat care rămâneau de la facerea pâinii, ingredientele din umplutură fiind dintre cele care se găseau la îndemână prin casă. Pe alocuri se mai fac și astăzi Wähe din aluat dospit, însă cel mai adesea foaia se pregătește în zilele noastre din aluat fraged sau, mai rar, din aluat foietaj.

Wähe-le erau asociate în trecut atât cu postul (mai ales în zonele catolice din estul Elveției), cât și cu zilele de sărbătoare (în vest). În anumite regiuni se pregăteau cu preponderență vinerea, căci în această zi nu se mânca carne. În virtutea acestei tradiții, există și astăzi brutării elvețiene care oferă Wähe doar vinerea. Continuarea

Fursecuri însiropate cu miere, umplute cu nucă și înmiresmate cu scorțișoară și cuișoare

melomakarona

Dulciurile însiropate sunt caracteristice multor țări din Orientul Mijlociu, dar și grecilor și, prin moștenirea otomană, anumitor țări balcanice. Baclavaua, cataiful, tulumba, revani ne sunt poate și nouă cât de cât familiare, ele făcându-se și pe la noi, mai ales în zonele unde trăiesc minorități de etnie turcă, tătară sau greacă. Cu toate acestea, de fursecuri însiropate eu nu mai auzisem până nu de mult. Și cum sunt mare amatoare de rețete neobișnuite sau rare, le-am încercat și tare bine am făcut, căci sunt poate cele mai bune fursecuri pe care le-am mâncat vreodată, cele mai pe gustul meu.

Deși însiropate, nu sunt dulci să te leșine, căci aluatul conține foarte puțin zahăr, fursecurile trăgându-și dulceața din sirop. În funcție de cât de dulci și umede le vreți, le puteți lăsa mai mult sau mai puțin la însiropat (de la câteva minute, la câteva ore sau chiar peste noapte). Eu am ales să le las multe ore, până când au tras mare parte din sirop.

Sunt foarte interesante și datorită naturii aluatului, care are o oarecare elasticitate și poate fi frământat, spre deosebire de multe alte aluaturi pentru fursecuri sau biscuiți. De asemenea sunt bogat aromate cu coajă de portocală și de lămâie, cu cognac, cu scorțișoară și cuișoare, amintind oarecum de turta dulce, și totuși nu chiar. Se simt de fapt altfel decât orice alt dulce pe care l-am mâncat vreodată. Continuarea

Negresă ciocolatoasă

negresa ciocolatoasa

Sunt dulciuri de zi cu zi și dulciuri sărbătorești: torturi, cozonaci, prăjituri cu multă cremă și ciocolată. La fel cum și mâncărurile pot și ele fi încadrate în aceste două categorii. Preparatele de sărbătoare erau pregătite pe vremuri respectând ritualuri precise și conțineau în cantități mari ingrediente considerate pe atunci prețioase: făină albă, unt, ouă, carne, zahăr, miere, nuci. Ce era mai bun în cămară era combinat pentru întocmirea acestor feluri de mâncare complexe, extrem de hrănitoare și, de ce nu?, magice, precum pâinea, cozonacii, plăcintele, preparatele din carne și așa mai departe.

Sensul acestei dihotomii între masă de zi cu zi și masă sărbătorească, s-a pierdut în mare parte. Hrana prețioasă, dar grea și calorică, a devenit extrem de accesibilă și asta prin compromiterea calității bineînțeles. Aș vrea să vă propun o încercare de reamintire a sursei alimentelor care ne ajung pe masă. Ce proces lung este obținerea făinii, de cât lapte e nevoie pentru a obține o strachină de unt, cât timp ne-ar lua să adunăm destule ouă de la găinile din gospodărie sau câtă nucă am putea strânge într-un an de la nucul din spatele casei. Și cu toate astea în gând să pregătim bucatele de sărbătoare cu un simțământ de mulțumire, respect și bucurie, căci uite de câte bunătățuri ne e cămara doldora. Continuarea

Tartă de vișine cu făină integrală și maia

tarta visine

Până acum vreo patru ani, aluatul fraged era un mister pentru mine. De fapt am început să mănânc tarte cumpărate la ceva vreme după venirea mea la Berlin în 2007. Când m-am mutat eu din București, tartele pur și simplu nu erau la modă. Nu știam pe nimeni care să coacă tarte acasă și nici nu-mi amintesc să fi văzut tarte prin cofetării. De atunci și până acum lucrurile s-au mai schimbat. Blogurile abundă de rețete și din câte mi-am dat eu seama există destulă ofertă de tarte care mai de care, spre exemplu cele pregătite de Tartelier sau ocazional de Băcănia Veche.

La început mi se părea foarte greu de făcut aluatul ăsta. Mi se părea complicat să încorporez untul cum trebuie sau să întind o foaie  fără să o sfărâm. Îmi amintesc că la primele tarte așezam în tavă mai degrabă bucăți de aluat mai mari pe care le uneam presându-le cu degetele, decât o singură foaie. Nu ieșeau prea rele nici tartele alea. După un anumit număr de încercări și după ce m-am prins de niște lucruri, prepararea aluatului fraged mi-a devenit simplă și rapidă și mă mir cum de m-am chinuit atâta cu coca asta la un moment dat. Continuarea

Prăjitură portugheză cu portocale

prajitura portugheza portocale

De câteva luni mă înnebunesc după portocalele de sezon, mari și zemoase. Atâta m-a tot încântat prospețimea și răcoreala lor, încât n-am stat să mă mai gândesc dac-aș putea să și coc cu ele. Asta până de curând, când am dat peste o altă rețetă din care lipsesc cu desavârșire lactatele. În locul lor: ulei extra virgin de măsline și suc de portocale proaspăt stors. O prăjitură simplă, moderat de dulce, cu o puternică aromă de portocale și textură foarte umedă, provenind dintr-o zonă în care atât uleiul de măsline abundă și este folosit în toate categoriile de mâncăruri.

Înlocuirea grăsimilor obișnuite cu ulei de măsline în prepararea deserturilor vine cu numeroase avantaje. Uleiul de măsline extravirgin, întrebuințat extensiv la prepararea dulciurilor în bucătăria mediteraneană, reprezintă printre altele o sursă extraordinară de grăsimi nesaturate, benefice pentru corp, nu conține colesterol și contribuie la instaurea mai rapidă a senzației de sațietate. Pe lângă toate acestea, datorită vitaminei E din uleiul de măsline, aceste dulciuri rămân proaspete un timp mai îndelungat.

Rețeta de față îi aparține lui David Leite, autorul faimoasei ”The New Portuguese Table”. Am înlocuit o mică parte din cantitatea de făină albă cu făina integrală de grâu pentru un plus de fibre și, ca de obicei, zahărul alb cu zahăr brut (alb). Continuarea

Prăjitură evreiască cu mere

prajitura evriasca cu mere

E sfârșit de martie, dar iarna pare în toi în Berlin. Zăpada nu s-a mai topit de aproape două săptămâni, mai mult decât atât, de ieri ninge iar. Iarna berlineză, lungă și întunecoasă, e mai lungă de data asta ca niciodată. E drept totuși că de câteva săptămâni iese soarele mai des, e și ăsta un motiv de bucurie. Aștept cu nerăbdare însă să nu-mi mai fie frig și să văd orașul înverzind. Între timp însă, cam asta se vede de la fereastra mea. Așa că am încins iar cuptorul și m-am pus pe copt. Continuarea