Kalasouna :: Plăcintă grecească cu brânză și ceapă

placinta branza ceapa simpla

Eu de plăcinte cred că n-am să mă satur vreodată, nici să le mănânc, nici să le caut. E prea multă alinare strânsă într-o bucată gustoasă de cocă coaptă cu o umplutură savuroasă la mijloc. ”Kalasouna” este ultima mea descoperire: o plăcintă umilă, de zi cu zi, pregătită din ingredientele cele mai banale, pe care le avem mai tot timpul în casă – făină, ulei, brânză, iaurt, ceapă.

În pofida simplității ingredientelor și a metodei de preparare, plăcinta aceasta are ceva zăpăcitor, căci gustul său robust și familiar, este totodată extrem de intens. O dată în plus mi-am dat seama ce izvor nesecat de inspirație în bucătărie pot fi tradițiile culinare ale altor culturi. Ceapa este una dintre legumele cele mai comune de milenii, la fel și brânza există peste tot, cu toate acestea nu tuturor popoarelor le-a venit ideea să le combine, să le adune în aluat și să le facă plăcintă.

Ceapa, caria în glumă i se zice și slănină de post ori brânză sârbească, o are în casă mai tot săteanul, ea fiind udătură gata. […] Ceapa se pune în mai toate bucatele, să le dea gust. Ea se mănâncă sadea, cu sare și mămăligă, în zile de post, cu pâne și cu mălai. Adese gospodarul, la drum, în zile de post, și băieții, la școală, pornesc c-o bucată de mămăligă rece și cu două-trei cepe cu sare. (Mihai Lupescu, ”Din bucătăria țăranului român”, 1916)

Iată de ce gustul plăcintei ”kalasouna”, deși inedit datorită cantității mari de ceapă roșie din umplutură, este pentru mine și adânc familiar, de parcă nu ei, oamenii aceia de departe, ci noi, pe-aici, am fi încropit-o dintotdeauna.

Rețeta a fost culeasă de Aglaia Kremezi și provine din insula grecească Folegandros, unde femeile obișnuiau să o pregătească sâmbăta – ziua de copt pâine. Blatul era improvizat de obicei dintr-o bucată de aluat de pâine îmbunătățit cu ulei de măsline. Cu toate acestea, cel din rețeta de mai jos nu este dospit, ci doar afânat cu praf de copt, ceea ce simplifică metoda de preparare. Amintiți-vă totuși, când mai faceți pâine, că ați putea să încercați să faceți plăcinta și cu aluat de pâine și astfel să pregătiți într-o clipită, pe lângă pâine, și o masă delicioasă.

kalasouna placinta branza ceapa 2

Plăcintă grecească cu brânză și ceapă
(după ”The Foods of the Greek Islands” de Aglaia Kremezi)

Ingrediente

Foile:

500 g făină albă tip 650
un plic praf de copt
100 g ulei de măsline
o linguriță rasă de sare
225 g apă

Umplutura:

300 g ceapă roșie (sau albă)
sare
400 g telemea (eu am folosit 200 g veche și 200 g proaspătă de capră)
300 g iaurt gras (de preferință de oaie sau iaurt scurs)
o lingură vârfuită de pesmet (evetual prăjit puțin)
2 ouă

În plus:

3-4 linguri de lapte
2 linguri de susan

Metoda:

1. Pregătiți mai întâi aluatul: amestecați făina cu sarea și praful de copt, apoi adăugați apa și uleiul. Frământați puțin până când obțineți un aluat legat și elastic. Lăsați aluatul să se odihnească 2-3 minute, apoi divizați-l în două bucăți – una mai mare (aprox. 2/3 din tot aluatul) și una mai mică (aprox. 1/3 din tot aluatul). Acoperiți cu un șervet curat.

2. Tocați ceapa mărunt sau julienne, după cum preferați. Procedați la fel cu ceapa verde. Puneți toată ceapa într-o sită, presărați cu sare și frământați-o 2-3 minute cu mâna. Spălați-o apoi bine și stoarceți-o încercând să eliminați cât mai mult lichid.

3. Într-un castron mai mare amestecați ouăle, iaurtul, brânza mărunțită, pesmetul și ceapa. Potriviți de sare și piper.

4. Încingeți cuptorul la 200°C. (Dacă veți coace plăcinta într-un vas de lut porniți cuptorul după ce băgați plăcinta înăuntru.)

5. Ungeți o tavă potrivită cu ulei sau tapetați-o cu hârtie de copt.

6. Întindeți foaia mai mare destul de mult cât să acopere și pereții tăvii. Așezați-o în tavă și vărsați peste umplutura.

kalasouna placinta ceapa branza

7. Întindeți și foaia mică cât să acoperiți cu ea umplutura. Uniți marginile celor două foi presându-le cu degetele, apoi presați marginea astfel formată înspre înăuntru (dacă ar rămâne în poziție verticală s-ar arde ușor) ajutându-vă eventual de o furculiță.

8. Ungeți plăcinta cu lapte și presărați-o cu susan.

9. Coaceți-o pentru aproximativ o oră, până când este rumenită bine și serviți-o caldă sau la temperatura camerei.

*

Sursele mele:

Aglaia Kremezi, ”The Foods of the Greek Islands”
Mihai Lupescu, ”Din bucătăria țăranului român”, 1916
Maguelonne Toussaint-Samat, ”A History of Food”

Articole înrudite:

3 păreri la “Kalasouna :: Plăcintă grecească cu brânză și ceapă

  1. Natalia

    Un deliciu! saptamana trecuta am facut si eu o placinta asemanatoare dar cu branza de capra si ceapa( indulcita) si rozmarin. a fost o nebunie. merci pt reteta, Andreea!

    Răspunde
  2. Diana

    Grozav de buna! Am pus nitel praz pt ca nu aveam ceapa suficienta si a iesit minunat. As fi vrut sa iti fau tag pe Fb dar nu mi-a iesit. :)
    Anyway, good job cu blogul. E printre preferatele mele. :)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *