Peach and Blueberry Pie :: Plăcintă americană cu piersici și afine

peach pie

Plăcintele dulci de tip american, coapte în vase adânci, sunt printre dulciurile pe care le apreciez cel mai tare. Îmi place foarte mult cum se combină fructele moi dulci-acrișoare, însiropate bine, cu bucățile mari de blat untos și sfărâmicios, și din ce-am observat de-a lungul timpului, nu sunt deloc singura care se înnebunește după așa ceva.

Plăcintele înalte din aluat fraged sunt un simbol al culturii americane, cu toate acestea proveniența lor este mai veche decât acest popor. Se crede că grecii antici ar fi inventat aluatul pentru plăcinte (care trebuie să conțină musai și o cantitate considerabilă de grăsime), căci în vremea aceea se făcea deja diferența între meseriile de brutar și patiser.

De la greci au prins probabil și romanii cum să pregătească un aluat simplu din făină, ulei și apă cu care-și acopereau cărnurile care urmau să fie coapte (pentru ca acestea să fie gătite în propriile sucuri fără să se usuce). Adesea acest aluat era gros de mai mulți centimetri pentru a putea rezista mai multor ore de copt, și nu se mânca întrucât era prea tare. Cartea de bucate a lui Apicius (apărută cândva între secolele I și IV) conține mai multe rețete în care se folosește o astfel de carcasă rectangulară din cocă. Aceasta servea drept vas de copt, având și un rol important în păstrarea în stare bună a umpluturii pentru un timp mai îndelungat. În Evul Mediu, foile acestea numite în engleză ”coffins” (care însemna inițial ”coș, cutie”) erau împărțite servitorilor sau săracilor, fiind probabil apreciate de aceștia căci păstrau ceva din gustul umpluturii.

O dată cu dezvoltarea Imperiului Roman și implicit cu îmbunătățirea drumurilor, plăcintele au început să se răspândească tot mai mult în Europa, întrucât erau o mâncare rezistentă și mai ușor de transportat.

Plăcintele de tipul celei americane au apărut în Evul Mediu în țările europene nordice, o dată cu răspândirea vaselor potrivite pentru coacerea acestora și a folosirii grăsimilor potrivite pentru a obține foile fragede – seul, untura, untul – care dau un aluat mai maleabil, cu un gust mai bun decât al celui pregătit cu ulei.

Primii coloniști au adus în America și rețetele lor de plăcintă, pe care le-au adaptat ingredientelor locale. O inovație a acestora a fost folosirea vaselor rotunde pentru coacerea plăcintelor, care făceau posibilă folosirea unei cantități mai mari de umplutură. Plăcinta cu mere a devenit plăcinta cea mai populară în America abia începând cu secolul XIX, căci merii au fost aduși din Europa, durând ceva timp până la obținerea unor soiuri băștinașe de calitate. La începutul secolului XVI așadar, pe vremea primilor coloniști, cele mai multe plăcinte erau pregătite din carne, din mere făcându-se mai ales cidru.

Întrucât erau una dintre mâncărurile preferate ale englezilor, plăcintele au început să fie coapte în America îndată ce primii coloniști s-au pus să-și construiască gospodării pe uscat. Dincolo de simpla preferință însă, exista un motiv practic pentru pregătirea acestora, mai ales în condițiile aspre și primitive îndurate de primii emigranți. Foile necesitau mai puțină făină decât pâinea, plăcintele neavând nevoie de un mijloc complicat de gătire, precum ar fi fost un cuptor de cărămidă. Și mai important totuși, era faptul că prin plăcinte se putea trage și de cele mai sărace provizii pentru hrănirea câtorva guri înfometate în plus. Nimeni, nici măcar primii coloniști nu ar putea descrie aceste prime plăcinte ca pe niște capodopere culinare. Foile erau adesea grele, făcute dintr-un soi sau altul de făină grosolană și din seu.” (Oxford Encyclopedia of Food and Drink in America, 2004)

Începând cu anii 1890, plăcintele dulci americane au început să fie servite frecvent à la mode”, alături de o cupă de înghețată. Puteți încerca și această combinație clasică, eu zic însă că desertul acesta este grozav și fără nici o completare.

Plăcinta cu piersici și afine este nemaipomenită, un dulce perfect din punctul meu de vedere, cu multe nuanțe în gust. Piersicile mai dulci se completează foarte bine cu fructele de pădure acrișoare spre acre, iar blatul este untos bine și sfărâmicios. Această plăcintă se poate transforma foarte ușor în la fel de delicioasa plăcintă cu mere (”apple pie”). Înlocuiți în acest caz piersicile și fructele de pădure cu aceeași cantitate de mere dulci-acrișoare tăiate felii sau cubulețe. De asemenea puteți încerca la începutul verii o plăcintă de vișine sau de cireșe.

Nu uitați că umplutura este destul de lichidă cât este caldă, fiind practic imposibil să tai felii. Ea se încheagă însă treptat o dată ce se răcește.

placinta americana peach pie

Plăcintă americană cu piersici

Ingrediente:

Pentru foi:

350 g făină
80 g zahăr
225 g unt
1/2 linguriță sare
30 g apă

Pentru umplutură:

1,2 kg piersci
200 g afine (sau alte fructe de pădure)
100 – 200 g zahăr (în funcție de cât de dulci sunt fructele)
1/4 linguriță sare
o linguriță amidon/ o lingură făină
30 g unt

Pentru uns:

2 linguri de apă/ un pic de ou bătut
o lingură de zahăr

Metoda:

1. Puneți în bolul unui mixer (sau dacă faceți blatul de mână într-un bol mai mare) făina, sarea și zahărul. Amestecați puțin.

2. Tăiați untul rece în cubulețe, având grijă să îl atingeți cât mai puțin. Încorporați-l în amestecul de făină. La mixer durează câteva secunde. Dacă nu aveți mixer, încorporați untul folosindu-vă doar de vârfurile degetelor. Încercați să folosiți o suprafață cât mai mică a mâinilor pentru asta. Topirea untului trebuie evitată pe cât posibil. Scopul este să ajungeți să sfarâmați untul în făină în bucățele cât mai mici. Textura amestecului trebuie să se asemene unui nisip mai grunjos.

3. Adăugați o lingură de apă în mixerul pornit sau încorporați-o cât mai uniform cu mâna. Manevrați aluatul pe cât de puțin posibil. Aluatul ar trebui să înceapă să se lege în acest moment. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat încă, încorporați câte o lingură de apă rece până când puteți aduna aluatul într-o bilă.

4. Împărțiți aluatul în două și presați fiecare bucată până când obțineți două discuri cu un diametru de cam 10 cm. Împachetați cele două discuri în folie alimentară sau puneți-le în câte o cutie mică cu capac. Puneți-le la frigider pentru o jumătate de oră – o oră.

5. Între timp pregătiți umplutura. Tăiați piersicile și amestecați-le cu afinele, zahărul, sarea și amidonul.

6. Încingeți cuptorul la 180°C (foc mic spre mediu). Pregătiți un vas de copt rotund cu pereții mai înalți.

7. Presărați blatul de lucru cu făină din abundență. Întindeți una dintre foi într-un cerc care să depășească cu 8-10 cm diametrul tăvii. Folosiți-vă de câtă făină e nevoie pentru a evita lipirea aluatului de făcăleț. Începeți cu mișcări lente până când aluatul începe să cedeze. Abia apoi continuați în ritmul normal. Rotiți mereu aluatul cu câte 90 de grade și mai presărați făină sub el din când în când pentru a evita lipirea de blatul de lucru. De câte ori marginile încep să se destrame presați-le înspre centru cu cantul palmei.

8. Rulați foaia cu atenție în jurul făcalețului sau pur și simplu atârnați-o deasupra acestuia (făcălețul ar trebui să fie în mijlocul foii în cazul acesta). Transportați foaia deasupra tăvii. Presați-o bine în tavă. Decupați marginile și acoperiți eventualele găuri cu resturile de aluat.

placinta cu piersici

9. Turnați umplutura peste foaie, tăiați untul în bucățele și așezați-l deasupra.

10. Întindeți și a doua foaie cât să puteți acoperi cu ea umplutura (și marginea plăcintei). Așezați-l deasupra și uniți marginile, aducând acolo unde se poate maginea foii de deasupra sub cea a foii de dedesubt. Presați marginea cu zimții unei furculițe sau cu două degete îndoite.

11. Faceți câteva tăieturi în foaia de deasupra ajutându-vă de un cuțit ascuțit. Ungeți cu un pic de apă (sau cu un pic de ou) și presărați cu o lingură de zahăr.

12. Dați plăcinta la cuptor pentru 40-60 de minute până când este bine rumenită. (Puteți verifica cât de moi sunt fructele introducând lama unui cuțit într-una din tăieturi.)

13. Lăsați plăcinta să se răcească înainte de a o tăia. Altfel umplutura va curge și nu veți putea obține felii.

*

Sursele mele:
wikipedia.org
http://www.foodtimeline.org/foodpies.html
http://whatscookingamerica.net/History/PieHistory.htm

Articole înrudite:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *