Să ne amintim de mei :: zeamă de mei și-o salată pe deasupra

mei

Mai toată viața mea am știut că meiul este o mâncare pentru păsări. De puțini ani am aflat că înainte să fie răspândit mălaiul în Europa, mămăliga se făcea din mei. Și de și mai puțin timp am descoperit cu adevărat meiul, incluzându-l în dieta mea de zi cu zi. Culmea e că am cochetat mult mai mult cu quinoa, o cereală mult mai de departe, fără să ajung la meiul strămoșesc. În sfârșit.

Înainte să încep să vă spun tot felul de povești vreau să vă mărturisesc că îmi place foarte foarte mult meiul. Este dulceag, nuctat și foarte consistent. Încă nu am experimentat cu multe feluri de mâncare făcute cu mei, însă am impresia că ar merge în orice, de la salate și supe, până la pilafuri, terciuri și deserturi. O alternativă grozavă la grâu și orez. Și o cereală foarte bună pentru bebeluși.

Deși îmi place foarte mult pâinea și deși o coc în casă săptămânal, cred că este important să nu fie consumată în exces sau în fiecare zi. Este bine să se alterneze cerealele care conțin gluten cu cele care nu conțin cum ar fi meiul, orezul brun, porumbul sau așa-numitele pseudocereale – quinoa, hrișca, amarantul (știrul). Și mai cred foarte tare în importanța unei alimentații cât mai diversificate. Sunt câteva alte grăunțe (precum cele de-abia menționate), extrem de benefice și care pot substitui pâinea sau orezul în nenumărate feluri de mâncare.

Povestea meiului

Meiul se cultiva în partea de nord a Chinei încă de acum 7000 de ani. Datorită climatului arid din acestă regiune, meiul constituia principala recoltă, căci acestă cereală crește fără probleme în sol sărac și cu puțină apă având o perioadă de vegetație de numai 60-90 de zile. Meiul se consuma aici sub formă de fiertură în lapte sau fermentat sub formă de vin.

În India preistorică, meiul se folosea la prepararea de ”roti”, un fel de lipie mâncată și azi în vestul Indiei. Din sud-estul Asiei, meiul a călătorit apoi spre Orientul Mijlociu și Africa de Nord, unde a devenit aliment de bază. Egiptenii făceau pâine fermentată din mei, folosindu-se de bere. Meiul a fost cultivat și mâncat sub formă de terci sau pâine și în multe părți din Europa. Grecii și italienii se pare că înmuiau meiul în vin, lăsând aluatul să fermenteze înainte de a-l coace. Francezii de pildă mâncau mei de dinainte de venirea romanilor, pe când prin secolele IV-V e.n. la Roma, un fel de mămăligă din mei era considerată ”mâncarea săracului”.

Meiul este cereala cea mai des întâlnită și în așezările dacice. Se pare că dacii mâncau meiul ori sub formă de mămăligă (din meiul măcinat) adăugându-i diferite alte ingrediente precum mierea, brânza, ouăle, sau sub formă de terci cu spanac sau lobodă.

Până la introducerea porumbului în România, începând cu secolul XIX, meiul reprezenta cereala de bază în alimentația de zi cu zi a țăranului român.

”Lăsînd la o parte preferinţele alimentare ce ţin de obiceiuri străvechi, alegerea meiului ca
cereală alimentară de bază ni se pare a fi avut la români o explicaţie istorică foarte precisă
— insuficient subliniată —: dintre toate cerealele, meiul este cel care se maturizează cel
mai repede. Este semănat în urma tuturor celorlalte, pe la l mai, şi se coace înaintea lor,
pe la 15 iunie, într-o ţară în care năvălirile străine reprezentau o primejdie permanentă şi o obsesie milenara, asigurarea doar în şase săptămîni a pîinii pe tot anul era un aspect ce nu putea fi nesocotit; după recoltare, oricînd, dacă era cazul, sacii erau încărcaţi în căruţă şi ţăranul fugea în munţi sau se înfunda în adîncul codrilor cu proviziile pe un an întreg.” (Neagu Djuvara, ”Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne”)

Beneficiile meiului

Meiul are aproape la fel de multe proteine ca și grâul, aproximativ 11%. De asemenea un întreg șir de nutrienți: vitamine B, calciu, fier, potasiu, magneziu, mangan, riboflavine, vitamina E, lecitină și altele.

Fiind bogat în fibră insolubilă, s-a constatat că ajută la prevenirea pietrelor la rinichi la femei. De asemenea, fiind o sursă bună de magneziu reduce riscul de diabet de tip 2, magneziul fiind co-factor în regularea secreției de insulină și glucoză.

Peste toate acestea, meiul nu conține gluten. El rămâne alcalin atunci când este gătit. Asta îl face ideal pentru alergicii la grâu și gluten, dar nu numai. Există o tendință în zilele de astăzi de a se mânca cu preponderență alimente care provoacă aciditate (carne, lactate, cereale, dulciuri). Asta înseamnă ca ph-ul corpului devine acid. Corpul este în stare să asimileze nutrienții cum trebuie numai când ph-ul său este în echilibru. În timp, un ph preponderent acid poate duce la apariția multor boli precum dereglări gastro-intestinale, obezitate, cancere, diabet și așa mai departe. Dar despre asta mai multe într-un alt articol.

zeama mei

Zeamă de mei

În cartea sa de bucate, mult iubită de mine, Radu Anton Roman a inclus o singură mâncare din mei pe care am vrut neapărat s-o încerc. Nu pot să rezist tentației de-a vă transcrie aici vorbele savuroase ale autorului referitoare la această rețetă:

”Zupă” de Ardeal, rătăcită prin blidele unui sat uitat între măguri, unde încă se mai cultivă meiul, ca o relicvă. Am mâncat o fiertură deasă și arhaică, am dormit în fân, adânc, mă simțeam cu trei sute de ani mai tânăr.

Vă doresc și vouă să vă simțiți asemenea după ce încercați mâncarea asta gustoasă. Hai să vedem cum se face.

Ingrediente:

o ceașcă de mei (1 cup)
un pumn de salvie proaspătă (sau 3-4 lingurițe salvie uscată)
o lingură de ulei
o linguriță de chimen
3-6 linguri de smântână (opțional)
sare, piper, boia, după gust
2 – 2,5 l de supă de legume (8-10 cups; eu am amestecat vreo 2 linguri rase de ”vegeta” organică cu 2 l de apă fiartă)
o legătură de patrunjel
o ceapă

Metoda:

1. Puneți meiul în supă la fiert.

2. Tocați ceapa și salvia. Puneți ceapa la călit în lingura de ulei.

3. Adăugați la supă ceapa călită, salvia tocată, chimenul, sarea, piperul, boiaua.

4. Tocați pătrunjelul. După ce supa a fiert 20 de minute, luați-o de pe foc. Dregeți-o cu smântâna dizolvată în puțină zeamă și presărați-o cu pătrunjel.

Salată cu mei prăjit

Vă dau și-un exemplu de salată pe care o puteți varia în fel și chip după plac și dupa ce ingrediente aveți la îndemână.

salata cu mei

Ingrediente:

salată verde de vreun fel
o ceașcă de mei
2-3 fire de ceapă verde (sau ceapă albă/roșie/murată)
un morcov
un ardei
100-200 g telemea
ulei de măsline
oțet balsamic sau de mere
semințe de floarea-soarelui
sare 
ierburi uscate

Metoda:

1. Încingeți meiul la foc mic (fără ulei) și prăjiți-l amestecând mereu pentru vreo două minute. Stingeți cu două cești de apă și fierbeți 10-20 de minute până când meiul este făcut.

2. Luați meiul de pe foc și amestecați-l cu o jumătate de linguriță de sare și cu ierburi uscate (oregano, ierburi de Provence, pătrunjel, ce vă place).

3. Prăjiți semințele 3-4 minute într-o tigaie amestecând mereu.

4. Tocați toate ingredientele. Adăugați meiul răcit și semințele. Asezonați cu ulei de măsline, oțet, sare.

*

Pentru a face meiul mai absorbabil, mai hrănitor, recomand fermentarea lui peste noapte sau chiar pentru o zi pur și simplu în apă sau în apa în care a fost adăugată puțină maia, puțin zer sau puțin iaurt.

Vă doresc să redescoperiți meiul și să aveți inspirație pentru a-l integra în tot felul de mâncăruri. Numai bine!

*

Sursele mele:

Radu Anton Roman, ”Poveștile bucătăriei românești”
Neagu Djuvara, ”Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne”
http://www.vegparadise.com/highestperch29.html

http://www.dracones.ro href=”http://lifestyle.iloveindia.com/lounge/benefits-of-millet-6376.html”>http://lifestyle.iloveindia.com/lounge/benefits-of-millet-6376.html
wikipedia.org

 

Articole înrudite:

6 păreri la “Să ne amintim de mei :: zeamă de mei și-o salată pe deasupra

  1. Irina

    da, pseudocerealele astea le mancăm si noi, cu „dieta” noastra. Mei inca n-am ajuns sa mancam de curand, in schimb mancam destul de des hrișcă.

    Cred că puținul mei pe care îl mai am aș putea să-l semăn undeva, să vedem ce iese…
    În rest… am intrat pe blogul tau de-abia acum, ca stiam ca nu-mi vei face pofta cu diverse paini/tarte/alte cele în articolul ăsta. În schimb mi-ai făcut poftă cu salata aia… :)

    Răspunde
  2. andreea Autor articol

    Irina, la hrișcă vreau și eu să mă reîntorc cât mai repede. Acum am făcut această obsesie pentru mei, bănuiesc însă că mă voi mai liniști în curând și voi trece și la alte lucruri. E faină hrișca că nici nu trebuie neapărat fiartă. Eu o înmuiam pe vremuri peste noapte și o mâncam așa la micul dejun.
    Voi posta și tot mai multe rețete de mâncare de-acum încolo. Sper să te prind mai des pe blog. Și te voi urmări și eu să văd dacă ai semănat meiul.
    Vă doresc sănătate și putere pentru a merge înainte cu ”dieta” voastră fără cereale!

    Răspunde
  3. marina

    Meiul este minunat in fierturi simple, in budinci cu multa cacao, roscov/carob si curmale, la sosuri si maioneze, mi se pare cel mai versatil in bucataria vegetariana! super tot ceea ce prezinti in scrierile tale!!

    Răspunde
  4. oltea

    …Btw, sunt voci care spun că însăşi făina germană, „Mehl”, vine de la cuvântul „mei” al nostru. La fel şi mămăliga, care, cum spui, la origine a fost făcută din mei.
    Mulţam pentru informaţii şi mai ales reţete!

    Răspunde
    1. Andreea Autor articol

      Există o legătură cel mai probabil între ”Mehl” (făină în germană) și latinescul ”millium” (mei) și anume rădăcina proto-indo-europeană ”melh-” – a măcina, a zdrobi (conform Wiktionary). Numai bine!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *