Arhiva etichetelor: brânză

Pipiriță :: Ardei prăjiți armânești cu sos de roșii și brânză

Piperchi țârgâsiti

Bucătăria aromână, extrem de interesantă, este și prea puțin cunoscută la noi altundeva decât în Dobrogea. Pe internet circulă rețete (aproape identice) ale puținor feluri de mâncare, precum pitele armânești sau ardeii prăjiți despre care vă voi povesti și eu. Nu am găsit articole care să prezinte cu adevărat o imagine de ansamblu asupra obiceiurilor culinare ale aromânilor, așa că o să încerc să vă povestesc cele câteva lucruri pe care le-am aflat atât de la bunica mea (aromâncă fârșerotă, care a copilărit în satul Kogealac) și din grozava carte coordonată de Ofelia Văduva ”Valori identitare în Dobrogea. Hrana care unește și desparte”, care tratează istoria alimentației în această regiune.

Dincolo de brânza de oaie nelipsită de pe mesele aromânilor, sau de pitele cu brânză, exista și mai există într-o oarecare măsură o mare varietate de mâncăruri tipice, care deodată cu limba, conturează specificul acestui popor. Mamaia mea îmi povestește că deși nu erau foarte avuți (nu aveau haine cum trebuie de pildă), mâncarea bună și destulă nu le-a lipsit niciodată în copilărie.

Din laptele de oi se făcea frecvent lapte mărcat – iaurtul care se servea adesea ca acompaniament la diferite mâncăruri. În cartea Ofeliei Văduva se explică că aromânii făceau puține murături, mâncând în locul lor iaurt. Cu toatea acestea bunica mea povestește că la ei în casă mama pregătea un butoi mare de murături cu sare, asortate (ardei, castraveți, țelină, morcovi și așa mai departe). Continuarea

Khachapuri :: Lipii georgiene umplute cu brânză

paine branza

Georgia este o țărișoară caucaziană fermecătoare cu mulți munți, cu ieșire la Marea Neagră, cu vin excelent și cu o mâncare nemaipomenită. Georgienii sunt un popor vechi și vorbesc o limbă frumoasă și ciudată, care nu se înrudește cu nici o altă limbă de pe pământ. Mulți dintre oamenii aceștia sunt buni și ospitalieri, având totodată un ceva de nenumit în ochi, care îi face să stea drepți, demni și tăcuți în fața greutăților vieții.

Oamenii aceștia au dat peste veacuri o bucătărie grozavă, pentru noi românii exotică și familară în același timp. Brânza de tip ”telemea”, iaurtul, mălaiul, roșiile, vinetele, ardeii, fasolea, sunt printre cele mai întâlnite ingrediente. Întrucât Georgia se află un pic mai la sud decât țara noastră (se întinde între 41° și 43° latitudine nordică), aici cresc și pomi mai exotici precum rodii sau kaki. Boabele de rodie de pildă sunt aproape nelipsite din bucătărie, împodobind și balansând gustul multor feluri de mâncare sărate sau dulci. Foarte mult se folosesc și nucile care apar în tot feluri de sosuri, mâncăruri sau în pkhali – ineditele lor pateuri vegetariene. Tipică este și folosirea pentru acrire a strugurilor verzi, a prunelor murate, a agrișelor, a lămâilor și iaurtului, căci georgienilor le place adesea ca gusturile să aibă și o componentă astringentă.

Dar mai presus decât orice, hrana georgienilor este specială pentru că se folosește din abundență de condimente și ierburi, mai toate mâncărurile fiind finisate cu o combinație de câteva dintre acestea. Astfel se folosesc semințele și frunzele de coriandru, schinduf, sumac, leuștean, chimen, busuioc, tarhon, cimbru, dafin, pătrunjel, boia.  Continuarea

Kalasouna :: Plăcintă grecească cu brânză și ceapă

placinta branza ceapa simpla

Eu de plăcinte cred că n-am să mă satur vreodată, nici să le mănânc, nici să le caut. E prea multă alinare strânsă într-o bucată gustoasă de cocă coaptă cu o umplutură savuroasă la mijloc. ”Kalasouna” este ultima mea descoperire: o plăcintă umilă, de zi cu zi, pregătită din ingredientele cele mai banale, pe care le avem mai tot timpul în casă – făină, ulei, brânză, iaurt, ceapă.

În pofida simplității ingredientelor și a metodei de preparare, plăcinta aceasta are ceva zăpăcitor, căci gustul său robust și familiar, este totodată extrem de intens. O dată în plus mi-am dat seama ce izvor nesecat de inspirație în bucătărie pot fi tradițiile culinare ale altor culturi. Ceapa este una dintre legumele cele mai comune de milenii, la fel și brânza există peste tot, cu toate acestea nu tuturor popoarelor le-a venit ideea să le combine, să le adune în aluat și să le facă plăcintă. Continuarea

Plăcintă din foi filo de casă cu spanac, ciuperci și brânză

placinta ciuperci spanac filo 3

 „…aromânii spuneau pită nu la pâine, ci la plăcintă. O făceam din fărină de grâu, frământată cu aluat, o întindeam foi subțiri, puneam pe foaie untură, brânză și apoi puneam altă foaie și așa câteva foi se puneau una peste alta sau o împătuream. Apoi o puneam în tavă de aramă pe care o puneam în vatră și peste tavă puneam cerchel de fier gros (țăst) și cenușă deasupra și se cocea.” (Ofelia Văduva, ”Valori identitare în Dobrogea. Hrana care unește și desparte”)

Sunt ceva nemaipomenit plăcintele acestea din foi filo de casă, cele mai bune din câte am mâncat. De când am învățat astă primăvară să întind foi subțiri, nici că m-am mai oprit din coptul lor. Am început cu plăcinta cu brânză, dar mai apoi am tot încercat combinații pentru umplutură, ajungând să am în momentul acesta mai multe favorite, printre care și cea de spanac, ciuperci și brânză.

Plăcinta aceasta este genul de mâncare din care tot ai mai vrea o bucată, căci fiecare înghițitură îți lasă în gură o senzație de plăcere și-un fel de dor. Mă bucură mult nu numai gustul ei adânc, savuros, ci și culoarea ei verde și texturile care se întrepătrund (spanacul moale, ciupercile buretoase și fragede, brânza și ea în funcție de fel mai tare sau mai elastică, foile, unele umede, unele ușor sfărâmicioase). Continuarea

Plăcintă de brânză cu foi filo de casă

placinta cu branza cu foi phyllo

Trebuie neapărat să vă spun povestea acestei plăcinte pe care am tot făcut-o în ultimele săptămâni, cred ca de vreo zece ori. Așa a fost, mi-a tot fost cerută, toată lumea a iubit-o. Dincolo de orice mă bucur că m-am obișnuit să întind foi subțiri, că mi-am învins așadar o frică mai veche de-a mea. Îmi tot spuneam că foi subțiri eu n-am să fac, că sunt prea obositoare. Ei bine, e mai puțin obositor decât îmi imaginam să faci astfel de plăcinte (căci coca este foarte elastică), dar nici prea ușor nu e. Întinderea foilor și asamblarea iau destul de mult timp. Tot exersând însă, lucrurile vor veni de la sine și nu vor mai exista emoții cum că se va rupe foaia sau că nu veți reuși s-o întindeți destul de subțire.

Tot efortul mai sus menționat merită însă din plin, pentru că vă veți alege la sfârșit cu una dintre cele mai bune plăcinte gustate vreodată. Și multă lume mi-a confirmat lucrul ăsta. Nu are nici o legătură cu plăcintele făcute cu foi de cumpărat. Așa că nu am să scriu în rețetă că puteți folosi opțional și astfel de foi. Până la urmă, umplutura poate varia, în funcție de felurile de brânză folosite poate fi mai mult sau mai puțin sărată, poate conține ouă sau ouăle pot lipsi, de asemenea puteți adauga verdețuri (mărar de pildă). Ceea ce conferă caracterul specific acestei plăcinte sunt tocmai aceste foi fine, gustoase, coapte cu ajutorul uleiului de măsline. Să menționez aici și că nu este vorba despre o plăcintă grasă. După cum se vede și din fotografii, foile nu sunt uleioase. Uleiul de măsline stropit pe fiecare foaie contribuie la coacerea lor și dă un plus de gust, fără a copleși însă rezultatul final. Continuarea