Arhiva etichetelor: cuișoare

Fursecuri însiropate cu miere, umplute cu nucă și înmiresmate cu scorțișoară și cuișoare

melomakarona

Dulciurile însiropate sunt caracteristice multor țări din Orientul Mijlociu, dar și grecilor și, prin moștenirea otomană, anumitor țări balcanice. Baclavaua, cataiful, tulumba, revani ne sunt poate și nouă cât de cât familiare, ele făcându-se și pe la noi, mai ales în zonele unde trăiesc minorități de etnie turcă, tătară sau greacă. Cu toate acestea, de fursecuri însiropate eu nu mai auzisem până nu de mult. Și cum sunt mare amatoare de rețete neobișnuite sau rare, le-am încercat și tare bine am făcut, căci sunt poate cele mai bune fursecuri pe care le-am mâncat vreodată, cele mai pe gustul meu.

Deși însiropate, nu sunt dulci să te leșine, căci aluatul conține foarte puțin zahăr, fursecurile trăgându-și dulceața din sirop. În funcție de cât de dulci și umede le vreți, le puteți lăsa mai mult sau mai puțin la însiropat (de la câteva minute, la câteva ore sau chiar peste noapte). Eu am ales să le las multe ore, până când au tras mare parte din sirop.

Sunt foarte interesante și datorită naturii aluatului, care are o oarecare elasticitate și poate fi frământat, spre deosebire de multe alte aluaturi pentru fursecuri sau biscuiți. De asemenea sunt bogat aromate cu coajă de portocală și de lămâie, cu cognac, cu scorțișoară și cuișoare, amintind oarecum de turta dulce, și totuși nu chiar. Se simt de fapt altfel decât orice alt dulce pe care l-am mâncat vreodată. Continuarea