Arhiva etichetelor: de sărbătoare

Pseudomusacaua Aglaiei și bere de ghimbir :: contribuțiile mele la ”VEG” – noua revistă cu rețete vegetariene

musaca vegetariana

Îi mulțumesc Andreei Crăciun (autoarea minunatului blog vegetarian Andie) și cu această ocazie pentru invitația ei de acum câteva săptămâni de a contribui la primul număr al revistei ”Veg”. Din câte am văzut eu, nu exista nici o revistă de rețete vegetariene în limba română. Mi se pare o inițiativă grozavă și sper că ”Veg” va deveni curând foarte populară, nu numai printre vegetarieni, ci și pentru cei care vor să își îmbunătățească dieta mâncând mai des mâncare fără carne.

Puteți citi revista aici. Răsfoiți-o pe toată și puneți-i apoi un semn, căci rețetele oferite sunt multe și foarte variate. Vă veți dori cu siguranță să vă tot întoarceți la ele. Continuarea

Javaher polo. Pilaf iranian cu nestemate

pilaf iranian cu nestemate

Bucătăria persană reprezintă pentru mine un univers nou, vast, extrem de ademenitor, înăuntrul căruia de-abia dacă am făcut un pas. Până să pun mâna pe cartea Louisei Shafia, nu aveam idee cum arată. Cu toate astea știu de mult că zona Persiei a reprezentat un focar de civilizație care a inspirat lumea întreagă. Pentru mine Iranul este locul de unde a venit Rumi, marele poet și învățător de care sunt profund îndrăgostită. Apoi alătur acestei țări muzica tradițională persană, căci îi ascult de ceva ani pe Hossein Alizadeh și pe Shahram Nazeri. Astă toamnă am avut norocul să intru la un concert foarte special de muzică iraniană clasică – al unui ansamblu condus de Majid Derakhshani – care m-a impresionat foarte tare. M-au izbit și de data asta culorile, pe care mi le-am imaginat mereu însuflețind întâmplările din ”O mie și una de nopți”. Le-am observat acum și pe viu, transpuse în straie, dar mai ales în poveștile cu iz de vechi cântate la instrumentele tradiționale iraniene: tardafneykamanchetonbak. Parcă înțelegeam ce împărtășesc muzicienii aceia, chiar dacă limba lor mi-era absolut străină. Ce frumoasă și grea e dragostea, păreau să spună, ce complicat urcușul omului, cât de mult ne e dat să îndurăm și să-nvățăm…

Culorile, poveștile, cântecele, învățămintele acestei culturi de departe, îmi par ciudat de familiare. Bucătăria persană, care combină în mod inedit ingrediente mai mult sau mai puțin obișnuite nouă, îmi pare și ea străină și cunoscută în același timp. Mâncărurile acestea frumos colorate și parfumate, nespus de gustoase, dar totodată ușoare, bucură toate simțurile deodată. Ingredientele cu care se gătește adesea sunt rodiile și melasa de rodie, apa și petalele de trandafir, lămâile și lămâile verzi, fructele uscate (curmale, caise, smochine și așa mai departe), nuci (migdale, fistic), orezul cu bob lung, iaurtul, și anumite condimente specifice: cardamom, scorțișoară, chimion, turmeric, sumac, șofran. Multe feluri de mâncare principale combină gusturile sărat, dulce și acrișor. La fel ca și pilaful cu nestemate (javaher polo) despre care am să vă povestesc azi. Continuarea

Negresă ciocolatoasă

negresa ciocolatoasa

Sunt dulciuri de zi cu zi și dulciuri sărbătorești: torturi, cozonaci, prăjituri cu multă cremă și ciocolată. La fel cum și mâncărurile pot și ele fi încadrate în aceste două categorii. Preparatele de sărbătoare erau pregătite pe vremuri respectând ritualuri precise și conțineau în cantități mari ingrediente considerate pe atunci prețioase: făină albă, unt, ouă, carne, zahăr, miere, nuci. Ce era mai bun în cămară era combinat pentru întocmirea acestor feluri de mâncare complexe, extrem de hrănitoare și, de ce nu?, magice, precum pâinea, cozonacii, plăcintele, preparatele din carne și așa mai departe.

Sensul acestei dihotomii între masă de zi cu zi și masă sărbătorească, s-a pierdut în mare parte. Hrana prețioasă, dar grea și calorică, a devenit extrem de accesibilă și asta prin compromiterea calității bineînțeles. Aș vrea să vă propun o încercare de reamintire a sursei alimentelor care ne ajung pe masă. Ce proces lung este obținerea făinii, de cât lapte e nevoie pentru a obține o strachină de unt, cât timp ne-ar lua să adunăm destule ouă de la găinile din gospodărie sau câtă nucă am putea strânge într-un an de la nucul din spatele casei. Și cu toate astea în gând să pregătim bucatele de sărbătoare cu un simțământ de mulțumire, respect și bucurie, căci uite de câte bunătățuri ne e cămara doldora. Continuarea