Arhiva etichetelor: istoria alimentației

Din antropologia alimentației :: Despre mei, porumb, mălai și mămăligă la români

caruta porumb willz pragher 1941Letca Nouă, 1941, fotografie de Willy Pragher

Mălaiul copt și mămăliga sunt feluri de mâncare străvechi, originea acestor obiceiuri culinare pierzându-se în negura timpurilor. Până acum trei sute de ani ambele preparate se făceau din uruială de mei, această plantă fiind cultivată la noi pe scară largă încă din antichitate. Porumbul a fost însă atât de iubit de români încă de la introducerea sa în țările române, încât treptat s-a pierdut nu numai obiceiul gătirii meiului, ci și amintirea nenumăratelor veacuri în care mălaiul de mei a susținut viața tuturor.

Încerc demult să îmi clarific ce este cu această mămăligă a noastră, de asemenea ce-i cu plăcințelele obținute din mălai de felul alivencilor sau al mălaiului dospit sau dulce. Două lecturi recente m-au mai clarificat în legătură cu acest subiect. Este vorba despre cartea medicului nutriționist Ioan Claudian publicată la 1939 ”Alimentația poporului român”, de asemenea despre volumul ”Între Orient și Occident” de Neagu Djuvara. Articolul lui Dan Alexe despre etimologia cuvintelor ”mălai” și ”mămăligă” m-a dumirit o dată în plus în legătură cu extrem de lunga tradiție a preparatelor din mălai de mei sau de porumb în ținuturile locuite astăzi de români. Continuarea

Din antropologia alimentației :: despre păstrarea și conservarea alimentelor la români

camara fructe uscate

Păstrarea alimentelor a reprezentat dintotdeauna una dintre grijile esențiale ale omului. O dată cu statornicirea agriculturii ca metodă principală de procurare a hranei, oamenii de demult au trebuit să învețe cum să depoziteze și să mențină în stare bună surplusul. De aceea și primele plante domesticite au fost dintre cele care se pot păstra până la următoarea recoltă fără prea mare bătaie de cap (cereale, ceapă, bob). De atunci și până la inventarea frigiderului pentru uz casnic pe la 1913, oamenii au trebuit să se descurce în fel și chip pentru a se putea asigura că rodul muncii lor le va putea asigura subzistența timp de multe luni.

Anumite alimente se puteau păstra în stare proaspătă în spații speciale, unele mai reci, altele mai uscate, precum beciul sau podul casei. Altele trebuiau însă să fie prelucrate pentru a nu se strica. Prin observație și încercări repetate, oamenii au învățat să se folosească de procese naturale și de unelte simple pentru a preschimba natura alimentelor într-una mai puțin perisabilă.

Deși mai peste tot prin lume s-au folosit metode similare de păstrare sau conservare a hrănii, există desigur nenumărate particularității ale fiecărei țări, regiuni sau chiar loc datorate condițiilor specifice (climă, relief, cultură, condiții istorice). Obiceiurile românilor în ceea ce privește această chestiune au fost bineînțeles și ele astfel influențate. Continuarea