Arhiva etichetelor: mere

Plăcinte rulate dulci din foi filo de casă (umplute cu mere, dovleac sau brânză dulce)

strudel dovleac

Foile filo de casă au fost o mare descoperire pentru mine. Parcă până la ele nici nu știam să fac o plăcintă adevărată. Pentru că sunt atât de versatile, ele mi-au dechis și ochii către nenumăratele posibilități de a umple o plăcintă. Legându-mă în general de tradițiile diferitor popoare, dar profitând de multe ori și de ingredientele, brânzeturile sau condimentele care îmi erau la îndemână, am început să simt tot mai tare cum aluatul acest primitiv, nedospit, poate provoca la creativitate, la expresie, căci putințele sale sunt nelimitate. De la plăcintele sărate cu brânză (dobrogene, hortopite, spanakopite, cu ciuperci, cu dovleac, cu vinete, cu varză acră), la cele dulci (cu fructe, cu brânză, cu dovleac, bougatsa, baclava), la triunghiurile formate din fâșii lungi de aluat și umplute în cele mai diverse feluri, la florile și panglicile prăjite în baie de ulei și presărate cu zahăr și scorțișoară, foile filo permit orice.

În majoritatea rețetelor, foile trebuie unse din abundență cu ulei sau cu unt topit, cu toate acestea cantitatea de grăsime folosită rămâne întotdeauna mai mică decât cea conținută de aluatul tip foietaj cu care se pot asemăna. O dată gătite, foile acestea nu îmi dau niciodată senzația de prea gras sau prea greu, motiv pentru care le prefer de cele mai multe ori. Continuarea

Prăjitură evreiască cu mere

prajitura evriasca cu mere

E sfârșit de martie, dar iarna pare în toi în Berlin. Zăpada nu s-a mai topit de aproape două săptămâni, mai mult decât atât, de ieri ninge iar. Iarna berlineză, lungă și întunecoasă, e mai lungă de data asta ca niciodată. E drept totuși că de câteva săptămâni iese soarele mai des, e și ăsta un motiv de bucurie. Aștept cu nerăbdare însă să nu-mi mai fie frig și să văd orașul înverzind. Între timp însă, cam asta se vede de la fereastra mea. Așa că am încins iar cuptorul și m-am pus pe copt. Continuarea