Arhiva etichetelor: nuci

Pâine de secară cu nuci

paine secara maia nuci

Pâinile adevărate de secară sunt foarte puțin cunoscute în România zilelor noastre, deși oarece tradiție în ceea ce le privește moștenim. La noi făina de secară era folosită cel mai adesea în perioade grele (de sărăcie, secetă, război) pentru a spori pâinile de grâu, sau pentru obținerea unor turte plate. Deși nu am elaborat pâini înalte și alveolate din această cereală, secara ne este familiară, rămânând poate cea mai iubită dintre cerealele (pentru pâine) considerate ”inferioare”. Pâinea bună de secară, dulceagă și fragedă, este gustoasă în alt fel decât pâinea din făină de grâu. Părerea mea este că o dată ce ai gustat măcar o pâine reușită de secară, nu ai cum să nu îți dezvolți gustul pentru pâinile de secară și să nu le tot cauți.

Cred că pâinea de secară nu este însă atât de răspândită la noi și pentru că am pierdut meșteșugul pâinii cu maia. Iar pâine bună de secară nu prea poți să faci altfel decât cu maia.

Făina din secară și implicit aluatul din făină de secară are proprietăți diferite față de cel din făină de grâu. În primul rând arată ca o pastă și cu cât mai mare va fi procentul de secară, cu atât elasticitatea va fi mai mică, asta datorită substanțelor numite ”pentosani” conținute în făina de secară, care nu lasă glutenul să se formeze. Continuarea

Javaher polo. Pilaf iranian cu nestemate

pilaf iranian cu nestemate

Bucătăria persană reprezintă pentru mine un univers nou, vast, extrem de ademenitor, înăuntrul căruia de-abia dacă am făcut un pas. Până să pun mâna pe cartea Louisei Shafia, nu aveam idee cum arată. Cu toate astea știu de mult că zona Persiei a reprezentat un focar de civilizație care a inspirat lumea întreagă. Pentru mine Iranul este locul de unde a venit Rumi, marele poet și învățător de care sunt profund îndrăgostită. Apoi alătur acestei țări muzica tradițională persană, căci îi ascult de ceva ani pe Hossein Alizadeh și pe Shahram Nazeri. Astă toamnă am avut norocul să intru la un concert foarte special de muzică iraniană clasică – al unui ansamblu condus de Majid Derakhshani – care m-a impresionat foarte tare. M-au izbit și de data asta culorile, pe care mi le-am imaginat mereu însuflețind întâmplările din ”O mie și una de nopți”. Le-am observat acum și pe viu, transpuse în straie, dar mai ales în poveștile cu iz de vechi cântate la instrumentele tradiționale iraniene: tardafneykamanchetonbak. Parcă înțelegeam ce împărtășesc muzicienii aceia, chiar dacă limba lor mi-era absolut străină. Ce frumoasă și grea e dragostea, păreau să spună, ce complicat urcușul omului, cât de mult ne e dat să îndurăm și să-nvățăm…

Culorile, poveștile, cântecele, învățămintele acestei culturi de departe, îmi par ciudat de familiare. Bucătăria persană, care combină în mod inedit ingrediente mai mult sau mai puțin obișnuite nouă, îmi pare și ea străină și cunoscută în același timp. Mâncărurile acestea frumos colorate și parfumate, nespus de gustoase, dar totodată ușoare, bucură toate simțurile deodată. Ingredientele cu care se gătește adesea sunt rodiile și melasa de rodie, apa și petalele de trandafir, lămâile și lămâile verzi, fructele uscate (curmale, caise, smochine și așa mai departe), nuci (migdale, fistic), orezul cu bob lung, iaurtul, și anumite condimente specifice: cardamom, scorțișoară, chimion, turmeric, sumac, șofran. Multe feluri de mâncare principale combină gusturile sărat, dulce și acrișor. La fel ca și pilaful cu nestemate (javaher polo) despre care am să vă povestesc azi. Continuarea