Arhiva etichetelor: orez

Chifteluțe de mei în sos ayurvedic de roșii cu scorțișoară (cu garnitură de orez nedecorticat)

chiftelute mei sos scortisoara

Mâncarea despre care am să vă vorbesc astăzi este una dintre puținele mâncăruri mai consistente pe care le-aș pregăti într-o zi caniculară de vară. Și asta pentru că este răcoritoare. Știu că este ciudat să caracterizez astfel un fel principal preparat pe foc din cereale și legume. Dar nu am un cuvânt mai bun pentru a descrie bunătatea acestei mâncări.

Secretul constă în sosul acrișor de roșii condimentat printre altele cu scorțișoară. Înainte să descopăr acest sos, acum mai bine de trei ani, nu gustasem niciodată o mâncare care să conțină acest condiment. Asociam scorțișoara, ca mai toată lumea, cu prăjiturile cu mere și cu orezul cu lapte. Temătoare, am respectat totuși rețeta, numai pentru a fi mai apoi suprinsă în cel mai plăcut mod posibil. Scorțișoara potențează parcă gustul și proprietățile roșiilor conferind sosului rezultat această putință de a răcori. Mie gustul rezultat mi se pare extraordinar. Continuarea

Javaher polo. Pilaf iranian cu nestemate

pilaf iranian cu nestemate

Bucătăria persană reprezintă pentru mine un univers nou, vast, extrem de ademenitor, înăuntrul căruia de-abia dacă am făcut un pas. Până să pun mâna pe cartea Louisei Shafia, nu aveam idee cum arată. Cu toate astea știu de mult că zona Persiei a reprezentat un focar de civilizație care a inspirat lumea întreagă. Pentru mine Iranul este locul de unde a venit Rumi, marele poet și învățător de care sunt profund îndrăgostită. Apoi alătur acestei țări muzica tradițională persană, căci îi ascult de ceva ani pe Hossein Alizadeh și pe Shahram Nazeri. Astă toamnă am avut norocul să intru la un concert foarte special de muzică iraniană clasică – al unui ansamblu condus de Majid Derakhshani – care m-a impresionat foarte tare. M-au izbit și de data asta culorile, pe care mi le-am imaginat mereu însuflețind întâmplările din ”O mie și una de nopți”. Le-am observat acum și pe viu, transpuse în straie, dar mai ales în poveștile cu iz de vechi cântate la instrumentele tradiționale iraniene: tardafneykamanchetonbak. Parcă înțelegeam ce împărtășesc muzicienii aceia, chiar dacă limba lor mi-era absolut străină. Ce frumoasă și grea e dragostea, păreau să spună, ce complicat urcușul omului, cât de mult ne e dat să îndurăm și să-nvățăm…

Culorile, poveștile, cântecele, învățămintele acestei culturi de departe, îmi par ciudat de familiare. Bucătăria persană, care combină în mod inedit ingrediente mai mult sau mai puțin obișnuite nouă, îmi pare și ea străină și cunoscută în același timp. Mâncărurile acestea frumos colorate și parfumate, nespus de gustoase, dar totodată ușoare, bucură toate simțurile deodată. Ingredientele cu care se gătește adesea sunt rodiile și melasa de rodie, apa și petalele de trandafir, lămâile și lămâile verzi, fructele uscate (curmale, caise, smochine și așa mai departe), nuci (migdale, fistic), orezul cu bob lung, iaurtul, și anumite condimente specifice: cardamom, scorțișoară, chimion, turmeric, sumac, șofran. Multe feluri de mâncare principale combină gusturile sărat, dulce și acrișor. La fel ca și pilaful cu nestemate (javaher polo) despre care am să vă povestesc azi. Continuarea