Arhiva etichetelor: piersici

Marmelade de pêches :: Dulceață provensală de piersici

dulceata de piersici/marmelade de peches

Până nu demult era tare răspândit la români obiceiul fermecător al tratării musafirilor cu mici porții de dulceață sau de șerbet alături de cești de cafea sau de pahare cu apă rece. Cel mai adesea gazda își scotea la lumină pentru astfel de ocazii ceșcuțele de porțelan cele mai frumoase sau setul cel mai drag de farfurioare pentru dulceață. Simpla folosire a ceramicii de sărbătoare conferea acestui mic ritual un caracter ceremonial iar întâlnirii o eleganță de care mi-e tare dor.

Gândindu-mă la articolul acesta mi-am amintit de introducerea savuroasă a lui Radu Anton Roman la o rețetă de șerbet, care ar fi putut la fel de bine să fie și-o dulceață, căci povestea descria mai degrabă o rânduială veche, decât un desert:

Tradiția cere o zi de vară cu arșiță teribilă. Ai intrat într-o cameră răcoroasă, cu perdelele trase și obloanele închise. Pe mese sunt milieuri de dantelă îngălbenită. Ai fost poftit în fotoliu. Pe perete lucesc stins goblenuri. O vază de China și două trei bibelouri au încremenit în aerul solemn de pe bufet. Aștepți într-o liniște crepusculară, lumina orbitoare a zilei se simte, dar nu se vede aici. Fata din casă bate la ușă… Sau nu, mai bine Ea, chiar Ea, intră pe ușă înaltă, surâzătoare, purtând o tavă cu cafeaua fumegând în ceșcuțele de porțelan, chiseaua de zahăr, paharul de cristal aburit, în apa rece sclipește o linguriță de șerbet rozaliu din petale de trandafir. Ai voie doar să-i reții mâna o clipă, e singura aluzie admisă de tumultul de sentimente ce îți taie respirația, intră, ca din întâmplare, maman. Conversația ușoară și elegantă e un moment așteptat, dacă ai reușit să depășești, dar și să respecți acest ritual, peste o săptămână îți vei putea îngădui să o inviți la plimbare pe sub castanii din centru. Ce-i greu a trecut, de aici încolo totul e previzibil. Lumina îndulcită ce se strecoară pe sub obloane dă o diabolică fosforescență candelabrului. Ea pune un disc vechi, un tango, aceasta e mărturisirea Ei, de care nu te mai poți îndoi, nu mai ai voie să te îndoiești, maman te întreabă cum îți place șerbetul, Ea l-a făcut. Ești prins. (Radu Anton Roman, ”Bucate, vinuri și obiceiuri românești”)

Continuarea

Peach and Blueberry Pie :: Plăcintă americană cu piersici și afine

peach pie

Plăcintele dulci de tip american, coapte în vase adânci, sunt printre dulciurile pe care le apreciez cel mai tare. Îmi place foarte mult cum se combină fructele moi dulci-acrișoare, însiropate bine, cu bucățile mari de blat untos și sfărâmicios, și din ce-am observat de-a lungul timpului, nu sunt deloc singura care se înnebunește după așa ceva.

Plăcintele înalte din aluat fraged sunt un simbol al culturii americane, cu toate acestea proveniența lor este mai veche decât acest popor. Se crede că grecii antici ar fi inventat aluatul pentru plăcinte (care trebuie să conțină musai și o cantitate considerabilă de grăsime), căci în vremea aceea se făcea deja diferența între meseriile de brutar și patiser.

De la greci au prins probabil și romanii cum să pregătească un aluat simplu din făină, ulei și apă cu care-și acopereau cărnurile care urmau să fie coapte (pentru ca acestea să fie gătite în propriile sucuri fără să se usuce). Adesea acest aluat era gros de mai mulți centimetri pentru a putea rezista mai multor ore de copt, și nu se mânca întrucât era prea tare. Cartea de bucate a lui Apicius (apărută cândva între secolele I și IV) conține mai multe rețete în care se folosește o astfel de carcasă rectangulară din cocă. Aceasta servea drept vas de copt, având și un rol important în păstrarea în stare bună a umpluturii pentru un timp mai îndelungat. În Evul Mediu, foile acestea numite în engleză ”coffins” (care însemna inițial ”coș, cutie”) erau împărțite servitorilor sau săracilor, fiind probabil apreciate de aceștia căci păstrau ceva din gustul umpluturii. Continuarea