Arhiva etichetelor: solar

Mai în grădina noastră :: Explozie de viață

mangold letuce

De vreo două săptămâni brazdele amenajate de noi luna trecută au început să arate a colțuri de grădină adevărată, cu plante tot mai mari și mai puternice. Deja putem recolta și altceva în afara leușteanului, cepei și a pătrunjelului (care au fost bune de cules încă de prin martie). De pe la jumătatea lunii au început să se facă căpșunele, nemaipomenite la gust, fragede și dulci, cum nu mai mâncasem de nici nu mi știu când. Cam tot pe atunci au luat-o din loc și verdețurile, astfel încât ieri am putut să culeg un braț de mangold (sfeclă de frunze), kale (varză furajeră), salată și spanac. Mangold-ul umple brazdele acestea verzi de culoare, este nemaipomenit de decorativ! Acum trebuie să învăț și să gătesc cu el și altceva în afară de salată. Mă voi ajuta de cărțile mele de bucate (în special cele de Marcella Hazan și Paula Wolfert) pentru a mă familiariza cu această plantă. Continuarea

Aprilie în grădina noastră :: Lucrări de amenajare

capsun in floare

Plănuiam publicarea câtorva articole în luna ce-a trecut, dar mi-a fost imposibil să-mi duc la împlinire planul, în bună parte și pentru că cea mai mare parte a timpului meu liber mi-am petrecut-o în grădină. A trebuit nu numai să reamenajăm solarul și brazdele vechi, dar ne-am ambiționat și să eliberăm spații noi, ceea ce a presupus în mare parte munca cu cazmaua și sapa, care în ciuda oboselii, mi-a făcut tare bine. Zilele în care am săpat ore întregi în grădină, am dormit incredibil de bine, aproape ca un copil după o zi lungă de joacă afară.

Vă voi arăta mai departe cam care sunt diferitele porțiuni din grădină pe care le lucrăm anul acesta. Grădina propriu-zisă începe cu o porțiune lungă tăiată de o potecă. Pe partea dreaptă se află via pe sub care cresc puzderie de căpșuni. Pe partea stângă solarul, urmat de încă o bucată de pământ. Continuarea